Clipa este măsura timpului EU-lui. Ea se materializează în "aici și acum" devenind astfel o însufleţire a timpului, o oprire în loc a ceea ce a fost prezent. Aşa avem posibilitatea să ne clădim vise pe care apoi să le trăim "aici şi acum" fără să le gândim prea mult ori prea în detaliu.
Clipa "aici şi acum" este momentul naşterii, atunci când, fără să vrem ieşim în lume având ceva de spus! Unii dintre noi se pot naşte o singură dată, alţii se nasc de mai multe ori. Mulţi amprentăm naşterea celorlaţi ancorând clipa în realitate şi dându-i valoare destinologică. Alegem, conştient sau nu, dar o facem!
Orice alegere făcută pe parcursul vieții are o rezonanță instinctuală ce este, în fapt, dirijată de genă; gena fiind reprezentativă în materialul nostru biologic autunom, deci este cea responsabilă de transmiterea informațiilor pe care le deținem (dar nu suntem conștienți de ele) încă de la naștere. Asta ne-ar permite, cel puțin ipotetic, să ne adresăm nouă înșine și astfel să ne conectăm strămoșilor prinși în propriul arbore genealogic?
Să revenim la naştere. Părinţii noştri, atât fizici cât şi spirituali…ne dăruiesc din ei fără să știe câtă putere dețin prin noi, copiii lor! Încă dinainte de a fi concepuţi şi existăm doar la nivel teoretic, în mintea părintelui, suntem înzestraţi cu ceva…el își dorește ceva pentru noi…se teme deja pentru noi, copiii nenăscuți…Înainte de conceperea fizică a "omului", adică EU, TU, NOI, VOI, EI, ELE, se aprinde suflarea în inima mamei, în cea a tatălui, iar de acolo "coborâm", în mod generic, către pântecul maternce-l vom locui 9 luni de zile. Impropriu spus 9 luni, căci tot restul vieţii extrauterine a omului, acesta va căuta acea dulce clipă "aici şi acum" a uterului. Această imagine proiectată de ai noștri părinți va amprenta periplul nostru pământean şi ne va conduce într-un sens ce-l vom conştientiza ca fiind alegerea proprie, participând la dezvoltarea personală a propriilor gânduri, a EU-lui. Iar tot ce urmează după expulzare presupune a fi, a cunoaşte, a simţi şi a-ţi asuma ca parte componentă a genealogiei familiei!
Celula de bază a societăţii este familia. Familia ca şi concept mama-tata-copiii. Aşa ştim noi, căci aşa am învăţat la şcoală. Dar mai extins, am putea să săpăm dincolo de noi, cei de "aici şi acum" şi să descoperim că întreaga noastră familie înseamnă mai mult decât mama şi tatăl, înseamnă toți cei care s-au unit, pentru un scop sau altul, alegând voit sau nu, şi au conceput, întâi cu inima, apoi fizic, EU-ri. Alegerile proprii se oglindesc aici și acum! Şi spun asta pentru că, de cele mai multe ori alegem gândit şi foarte analizat, uitând astfel esenţa alegerii, simțirea! Analiza nu face decât să te îndepărteze de adevarata valoare a conjuncturii motivationale, astfel implicându-te în visare şi nu în adaptare la realitate. Nu faci altceva decât să stai şi să aduni, stagnezi fără să realizezi că a trecut momentul „aici şi acum", că ai "soluţia" alegerii, dar nu mai ai ce alege! Deplorabil moment pentru fiinţa umană! De ce? Păi se menţine cercul neîncrederii în propria capacitate de a alege şi, mai mult, stai în zona non-alegerii pierzându-ţi încrederea în sine şi în şanse!
Actul de auto-învinovăţire este o formă subtilă de a te reţine în mediul confortant în care funcţionezi previzibil şi raţional, fiind capabil să deţii controlul asupra gândurilor culpabilizatoare ce apar în urma alegerilor făcute. Poate sună mult prea general, dar la fiecare pas alegem. Că ne trezim la o anumită oră, că ne dăm jos din pat sau mai lenevim încă cinci minute, că zâmbim la cafea cu colegii ori trecem imediat la birou să rezolvăm corespondenţa. Totul depinde de noi! Astfel de alegeri le facem inconştient, ele au devenit deprinderi, parcă ne-am născut astfel. Nu le gândim prea mult, ele venind de la sine…uneori parcurgem zilele vieţii noastre fără să le percepem cu adevărat, nu simţim multitudinea provocărilor cărora le răspundem, doar trăim respectând harta comodității! Şi la un moment dat ne trezim din viaţa noastră şi, evident, privim înapoi! Şi rămânem aţintiţi cu privirea în trecut şi zăbovim crezând că, păstrând amintirea, vom putea merge înainte! Până şi ce ne amintim este o alegere! Iar asta nu face decât să ne tragă mereu un pas înapoi spre a ne învinovăţi şi a nu ne asuma trecerea spre înainte.
Stagnăm în idei fixe, amintiri dureroase sau nedureroase, dar apăsătoare, mascate în responsabilităţi ce împovărează…acestea doar dau senzaţia de lecţie de viaţă învăţată și punerea în practică a tiparului alegerii pentru demonstrarea învăţării lecţiei…iar clipa aici și acum este amânată… totul se leagă de dezvoltarea personală a fiecăruia.
Tu cât mai amâni să trăiești în prezent? Cât mai crezi că ai de învățat din lecția precedentă? Te las atunci să-ți mai exersezi toleranța în fața suferinței! EU îmi fac curaj și plec mai departe…nu promit să te aștept!
No comments:
Post a Comment